China înregistrează record după record pentru exporturile de mașini electrice

Autor: Adrian Somai 29 dec. 2022 Știri auto

Luna noiembrie a adus o dublare a exporturilor de automobile electrice în China, acestea atingând un prag record pentru o singură lună. Lucrul acesta nu ar fi fost posibil însă fără implicarea constructorilor auto din Europa, care în ultima vreme și-au direcționat tot mai mult producția către China.

Potrivit datelor publicate de Automotive News Europe, producătorii auto din China au exportat vehicule electrice în valoare de peste 3 miliarde de euro în luna noiembrie, în creștere cu 165% în raport cu aceeași lună a anului trecut. Mai mult, este vorba despre cea mai ridicată valoare înregistrată vreodată într-o singură lună în China. Cei mai mari importatori europeni s-au dovedit a fi Marea Britanie și Belgia, care au preluat aproape 70% din livrările totale.

În plus, pentru a doua lună consecutivă, exporturile de vehicule electrice au reprezentat mai mult de jumătate din livrările totale de autoturisme ale Chinei. În noiembrie, exporturile de vehicule ale Chinei au atins o valoare record de aproape șase miliarde de euro.

Constructorii din Europa produc tot mai multe mașini în China

Producătorii auto europeni își îndreaptă atenția din ce în ce mai tare către China atunci când vine vorba despre producția mașinilor electrice, întreg procesul dovedindu-se a fi mult mai ieftin acolo. Această strategie ajută însă foarte tare și China, care a ajuns la niște cifre record în ceea ce privește exportul de automobile electrice. Europenii nu sunt singurii însă, Tesla livrând spre exemplu luna trecută peste 37.000 de mașini electrice produse în China.

Dacă asta nu era de ajuns, producătorii auto europeni, inclusiv grupurile Volkswagen sau BMW, își propun să producă automobile și componente în China, dând vina pe capacitățile limitate de pe piețele lor locale. De asemenea, chinezii de la SAIC Motor Corp. și-au extins rețeaua de distribuție pentru a vinde automobile cu propulsie electrică în Europa prin intermediul importurilor.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide